despre online, Romania, politica si despre mine

Am vazut invatamantul romanesc, de-a lungul timpului, din trei ipostaze diferite. L-am vazut ca elev, apoi l-am vazut din exterior, acum il vad ca parinte.

Daca atunci cand eram elev nu vedeam corect the big picture, acum insa pot analiza mult mai corect evolutia invatamantului in ultimii 30 de ani.

Invatamantul romanesc al ultimilor 30 de ani l-as imparti in 3 etape:

• Fabrica de elite: perioada inainte de ‘90 cand scoala romaneasca producea elite
• Entuziasmul post decembrist: perioada imediat dupa ‘90 si pana spre ‘92 – ‘93
• Declinul: dupa ‘94, din ce in ce mai accentuat de la an la an

Fabrica de elite
Este perioada in care eram, copii fiind, privati de multe. Nu au fost timpuri usoare. Unul din putinele lucruri pe care le puteam face era sa invatam si sa facem sport.
Orice copil avea posibilitatea sa invete si era ajutat sa-si atinga maximul de potential.
Nu era usor, de multe ori se invatau lucruri de care, credeam noi, nu am fi avut niciodata nevoie.
Nu cred ca este nevoie sa scriu acum despre numarul de olimpici balcanici si internationali produsi de scoala din acea perioada, de numarul de specialisti de azi, produsi tot in acea perioada; nu stiu cati mai sunt in Ro acum dar nu asta conteaza in discutia de fata.
In acele vremuri erau multe lipsuri dar in Romania se facea scoala si scoala romaneasca producea elite.

Entuziasmul post decembrist
Aceasta este o perioada destul de ciudata. O imbinare de sentimente diametral opuse, refulari, strategii noi, lipsa de focus.
In aceasta perioada numai cei care vroiau sa mai invete au mai facut-o, profesorii se imparteau intre cei care isi faceau meseria mai departe, cei care descopereau alte moduri de a face bani, s-au impartit intre pasionati, angajati si blazati.
A fost perioada in care s-au nascut si au murit multe vise in invatamantul romanesc; perioada in care libertatea prost inteleasa nu a fost corectata; perioada in care s-au creat treptat conditiile necesare aparitiei declinului.

Declinul
Eu cred ca a inceput in ‘94, poate sunt unii dintre voi care cred ca a inceput mai devreme sau mai tarziu, asta tine deja de perceptia fiecaruia. Cert este ca aceasta perioada nu s-a incheiat.
Dascalul: in fiecare zi isi pierde din imaginea de formator, isi pierde din autoritate si valoarea lui scade; in fiecare zi eforturile pe care trebuie sa le faca pentru a merge mai departe sunt din ce in ce mai mari iar resursele din ce in ce mai mici.
Tot mai multi oameni uita ca dascalul este primul, si poate cel mai important, formator al societatii de maine.
Copii: ei sunt doar produsul lipsurilor de acasa, in primul rand al lipsei de educatie
Parintii: principalii vinovati pentru scaderea autoritatii dascalului si pentru lipsa de educatie si de dorinta de a invata a copiilor
Desenand acest tablou, poate prea dur dar aproape de realitate, ajungem in zilele noastre, in ziua in care incerc sa privesc invatamantul romanesc asa cum este el.

Profesorul nu mai este acea persoana care mergea cu capul sus si era salutat pe strada de generatii de elevi, care impunea respect.
Profesorul de azi este doar o umbra umila a ceea ce a fost candva. Este stresat, consumat psihic, prins intr-o lupta interna intre dorinta de a-si face meseria pe care o iubeste si dorinta de supravietuire.

Cu ce se lupta profesorul de astazi? Cu un salariu mizerabil, cu imposibilitatea de a evolua, cu o scoala care sta sa cada pe el, cu nerecunoasterea valorii, cu o societate cu un sistem de valori dat peste cap, cu elevi cu care uneori nu mai poate rezona si cu are abia mai poate comunica pentru ca este in imposibilitatea financiara de a se adapta la nou.
Profesorii lupta zilnic pentru un invatamant mai bun, pentru o zi de maine mai buna pentru noi toti. Poate ca ar fi timpul sa fim alaturi de ei.

In cazul in care va intrebati: nu, nu am pe nimeni in familie sau prieteni care sa lucreze in invatamant.